Politica de rambursare
Returul se înregistrează prin Formularul de retur. Completați-l în cel mult 14 zile de la primirea produsului.
Completează formularul de returDreptul de retragere în 14 zile
Ca persoană fizică, aveți dreptul să vă retrageți din contract în 14 zile calendaristice de la primirea produsului, fără să vă justificați decizia. Dacă o comandă se livrează în mai multe colete, termenul se calculează de la primirea ultimului colet. Pentru persoanele juridice, returul este posibil în 48 de ore de la primire, pentru produse nefolosite și nemontate.
Cum vă retrageți
- Online: prin Formularul de retur de pe site;
- Prin email, la service@accesoriiandroid.ro, folosind formularul de retragere de mai jos sau orice declarație clară;
- Prin poștă, la adresa ADBG DEDICATED SOLUTIONS SRL, Str. Magnoliei nr. 24, Colțău, Jud. Maramureș.
Vă rugăm să ne spuneți și motivul returului, pentru a vă putea ajuta mai repede (de exemplu, dacă este o problemă de compatibilitate pe care o putem rezolva).
Returnarea produsului
Trimiteți produsul în cel mult 14 zile de la data la care ne-ați anunțat retragerea, la adresa: ADBG DEDICATED SOLUTIONS SRL, Str. Magnoliei nr. 24, Sat Colțău, Com. Colțău, Jud. Maramureș. Costul transportului retur îl suportați dumneavoastră. Vă rugăm să trimiteți produsul cu toate accesoriile, ambalajul și documentele primite. Produsele oferite cadou la comandă se returnează împreună cu produsul principal; dacă nu sunt returnate sau sunt returnate folosite, din suma rambursată se scade valoarea lor afișată pe site la momentul comenzii.
Rambursarea
Rambursarea se face după ce primim produsul înapoi și îl verificăm (sau după ce ne trimiteți dovada expedierii), în termenul legal de 14 zile de la data la care ne-ați anunțat retragerea. Restituim prețul produsului și costul livrării standard, mai puțin eventuala diminuare de valoare de mai jos. Costul transportului retur rămâne în sarcina dumneavoastră. Rambursăm prin aceeași metodă de plată, iar pentru plata ramburs, în contul bancar indicat de dumneavoastră.
Starea produsului returnat și diminuarea valorii
Puteți desface și verifica produsul așa cum ați face-o într-un magazin. Dacă produsul a fost folosit mai mult decât este necesar pentru verificare, reținem din rambursare diminuarea valorii, în funcție de starea în care îl primim:
- ambalaj deteriorat, accesorii lipsă, folie de protecție îndepărtată: 15–25%;
- urme de montaj în bord (zgârieturi, prinderi, clipsuri forțate): 25–50%;
- produs care nu mai poate fi vândut (cablaje tăiate sau modificate, componente deteriorate la montaj): până la valoarea integrală a produsului.
Vă comunicăm suma reținută și motivul, cu fotografii, înainte de rambursare.
Excepții
Dreptul de retragere nu se aplică produselor realizate sau configurate special la cererea dumneavoastră, în afara ofertei standard. Pentru aceste produse, excepția este precizată la comandă.
Produs defect sau greșit?
În acest caz se aplică garanția legală: transportul îl suportăm noi, iar remedierea este gratuită. Detalii pe pagina Garanția produselor.
Formular de retragere
(se completează și se trimite doar dacă doriți să vă retrageți din contract)
Către: ADBG DEDICATED SOLUTIONS SRL, Str. Magnoliei nr. 24, Sat Colțău, Com. Colțău, Jud. Maramureș, e-mail: service@accesoriiandroid.ro
Vă informez/Vă informăm (*) prin prezenta cu privire la retragerea mea/noastră (*) din contractul referitor la vânzarea următoarelor produse (*)/prestarea următoarelor servicii (*): ……………
Comandate la data (*)/primite la data (*): ……………
Numele consumatorului (consumatorilor): ……………
Adresa consumatorului (consumatorilor): ……………
Semnătura consumatorului (consumatorilor) (numai în cazul în care acest formular este notificat pe hârtie): ……………
Data: ……………
(*) Se elimină mențiunea inutilă.
Ultima actualizare: 13.10.2026